Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email
Newsletter
Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi oferte și informații din domeniul medical

Criosauna: beneficiile expunerii la -180°

Încetiniți semnele îmbătrânirii, accelerați pierderea în greutate și îmbunătățiți aspectul general al pielii. Crioterapia creează o nouă metodă de intensificare a frumuseții cu ajutorul expunerii la -180°.

Folosită în Japonia încă de la sfârșitul anilor ’70  pentru multiplele sale beneficii medicale, în prezent, utilizată frecvent în domeniul medicinei sportive și recuperative, apreciată pentru rezultatele spectaculoase în domeniul frumuseții de către celebrități precum Lindsay Lohan, Demi Moore, Tom Cruise, Daniel Craig sau supermodelul Gigi Hadid, criosauna este tratamentul cu multiple beneficii de care ai nevoie vara aceasta.

Ce este și cum funcționează criosauna

Cryo provine din cuvântul grecesc cryo (sau κρύο) și înseamnă frig. Astfel, crioterapia se referă la orice formă de tratament estetic și medical ce are la bază expunerea la frig. Criosauna, ramură a crioterapiei, este opusul unei saune convenționale, organismul fiind expus pentru foarte scurt timp (1 – 3 minute) la o temperatură cuprinsă între -120°C și -180°C. În ciuda valorilor extrem de scăzute, corpul nu îngheață deoarece mediul din criosaună este unul gazos, iar senzația rece pătrunde doar la nivelul pielii, astfel încât organele rămân în siguranță. În aer umed, această temperatură ar fi, cu siguranță, inacceptabilă pentru organism.

Obiectivul este de a provoca un răspuns fiziologic adaptativ al organismului la frig extrem, ceea ce duce la stimularea metabolismului și a proceselor de recuperare, încetinirea procesului de îmbătrânire și detoxificarea naturală a corpului și a pielii.

beneficiile criosaunei

Beneficiile expunerii la -180°

  • Sprijină pierderea în greutate

Atunci când este utilizată alături de o dietă sănătoasă și un regim de exerciții fizice regulate, criosauna încurajează pierderea în greutate. Acest lucru se întâmplă deoarece, la temperatură scăzută, procesele interne se grăbesc pentru a ajuta la creșterea temperaturii corpului. Metabolismul crește, iar grăsimea începe să ardă mult mai rapid. Astfel, într-o singură ședință, pot fi consumate între 200 și 800 de calorii datorită activării metabolismului. În plus, spre deosebire de sauna tradițională, pierderea în greutate se datorează pierderii de grăsimi și nu de lichide.

  • Reduce celulita, acneea și coșurile prin îmbunătățirea circulației sângelui și drenarea toxinelor

Când pielea este expusă la frig extrem în criosaună și, în special, după terminarea tratamentului, inima începe să pompeze sânge oxigenat, asigurându-se că celulele primesc o doză suplimentară de oxigen și nutrienți. În acest fel, sunt stimulate procesele naturale de vindecare ale corpului, iar toxinele și impuritățile de la nivelul pielii sunt eliminate. Prin îmbunătățirea circulației sângelui și drenaj limfatic, pielea capătă un aspect tânăr, sănătos, radiant.

  • Stimulează producția de colagen

În interiorul criosaunei, nici o celulă nu este ignorată, întreaga suprafață a pielii beneficiind de avantajele expunerii la o temperatură extremă. Stimulul rece favorizează descompunerea colagenului, reacție la care organismul răspunde prin crearea de colagen nou, ce sporește elasticitatea pielii. În plus, ridurile se diminuează, porii se micșorează, iar pielea se simte mai fină și revitalizată.

  • Tratează psoriazisului și dermatita

Dermatita atopică este o boală inflamatorie cronică a pielii, cu simptome semnificate precum piele uscată și mâncărimi. Deoarece criosauna îmbunătățește nivelul de antioxidanți din sânge, aceasta contribuie, simultan, la reducerea inflamațiile și stimulează reînnoirea celulară.

  • Ajută la calmarea durerilor musculare și a inflamațiilor articulare

Criosauna ajută la ameliorarea durerilor musculare, precum și la tratarea unor afecțiuni ale articulațiilor și mușchilor, precum artrita. De asemenea, poate promova vindecarea mai rapidă a leziunilor atletice.

Alte beneficii are criosaunei

  • Reduce oboseala
  • Îmbunătățește somnul
  • Echilibrează nivelul hormonilor
  • Întărește unghiile
  • Îmbunătățește circulația periferică
  • Stimulează imunitatea și sănătatea întregului corp

Senzația percepută în timpul terapiei

Senzația percepută în timpul procedurii este suportabilă, fiind mai puțin neplacută decât scăldatul în apă rece, spre exemplu. Imediat după tratament, pielea se simte mai fermă, iar pielea extrem de sensibilă devine mai puternică. Starea generală este una de relaxare, de prospețime, criosauna afectând pozitiv starea psihologică și starea de spirit a pacientului.

În plus, spre deosebire de alte tratamente, nu necesită repaus. După ședința de criosaună, te vei simți pregătit și motivat pentru activități suplimentare sau exerciții fizice.

Numărul de ședințe necesare

Beneficiile expunerii la temperatură extremă sunt vizibile și resimțite încă de la prima sesiune, însă puteți obține beneficii eficiente atunci când este utilizată în mod regulat. De obicei, este recomandată o serie de 10 cursuri, însă numărul variază în funcție de scopul tratamentului și o serie de factori ce țin de starea fiecărei persoane.

Contraindicații crioterapie

Persoanele care suferă de boli respiratorii, tensiune arterială crescută, boli cardiovasculare sau aritmii, sindromul lui Raynaud (o afecțiune a vaselor sangvine), afecțiuni renale acute sau cronice.

Ai o întrebare?

Ia legătura cu unul dintre consultanții noștri în problemele de sănătate și wellness.